Porţiunea de zid numită Mutianyu, de
aproape 2 km, este mai recent renovată şi mai puţin aglomerată, dar
oferă o privelişte la fel de frumoasă ca şi cea de la Badaling, căci şi
aici fortificaţia se întinde pe crestele ascuţite ale munţilor.
Spre nord-est, pe secţiunea Simatai se
desfăşoară încă lucrări de conservare şi restaurare, aşa încât
autorităţile au restricţionat temporar accesul. Alte două porţiuni,
Gubeikou (40 km lungime) şi Jinshanling (10 km lungime), sunt preferate
de turişti pentru că păstrează înfăţişarea reală a zidului, cea de ruină
măreaţă. Pe asemenea secţiuni lungi şi originare, numeroase agenţii de
turism organizează tururi de trekking de câteva zile, cu posibilitatea
de campare în turnurile de pază ale Marelui Zid. Mutianyu, pentru a spune de ce merită ca un tur de o zi să fie făcut
aici: distanţa rezonabilă faţă de Beijing (80 km), porţiunea nou
renovată; înghesuiala turistică este mică faţă de cea de la Badaling,
preţurile ceva mai mici şi, nu în ultimul rând, coborârea este asigurată
pe un tobogan.La capetele lui Mutianyu, pancarte din lemn avertizează că zona
turistică s-a terminat şi că accesul dincolo de ele este periculos.
Zidul se continuă prin munţi în forma lui de vestigiu, gălbuie,
neregulată, subţire.
Translate
Archive
-
▼
2013
(80)
- ► septembrie (14)
-
▼
martie
(21)
- Varanasi "Orasul Templelor"
- Templul Jokhan
- Angkor Wat,Angkor Thom si Bayon
- Templul Sri Ranganathaswamy
- Harmandir Sahib-Templul de Aur din Punjab
- Borobudur
- Templul Chion-in
- Temple of Heaven
- Shwedagon Pagoda
- Prambanan
- Wat Rong Khun din Chiang Rai
- Manastirea Tiger's Nest
- Oraşul Muharraq (Bahrain)
- Xanadu
- Grand Pre (Canada)
- Opera Margravial din Bayreuth (Germania)
- Mutianyu
- Marele Zid chinezesc
- Casa Poporului
- Templul Pashupatinath
- Templul Vishwanath
Categories
Cele mai citite
-
Burgos este o catedrala medievala aflata in orasul Burgos, din Spania. Catedrala Burgos a fost ridicata in cinstea Fecioarei Maria si...
-
. 1 . MUNTII AI-PETRI - stanca sacra - Guzurf. Ai-Petri este regiunea de munti care separa partea sudica a Crimeei de cea central...
-
Catedrala din Reims a fost biserica în care au avut loc cele mai multe încoronări ale monarhilor francezi. Biserica a fost construită ...
-
Catedrala din Chartres - pe care Rodin o numea " l'Acropole de la France"- este cel mai vechi sanctuar din Franta, înc...
-
Situate intre Muntii Latoritei si Muntii Capatanii, in partea de sud a Muntilor Latorita si in cea de nord a Muntilor Capatanii, sapate...
-
Templul Dianei din Efes , cunoscut si sub numele de Artemison , a fost inceput in anul 620 i.Hr., de Chersiphron , refacut de Paeonis di...